sâmbătă, 29 noiembrie 2008

1 DECEMBRIE 1918- 1 DECEMBRIE 2008

90 DE ANI DE LA MAREA UNIRE DIN 1918
Anul 1918, în istoria noastră, reprezintă ultima etapă în procesul de formare a Statului Naţional Unitar. Prin Unirea Basarabiei, Bucovinei şi Transilvaniei cu România se împlinea visul de secole al tuturor românilor.

Marea Unire din 1918 a fost favorizată de înfrângerea militară a Puterilor Centrale, de dezmembrarea imperiului Austro-Ungar şi destrămarea Imperiului Ţarist în urma revoluţiei bolşevice din 1917. In urma acestor evenimente, se manifestă ideea popoarelor de a-şi hotărî singure soarta. Prima provincie românească care s-a unit cu patria mamă a fost Basarabia. La 27 martie 1918 Sfatul Ţării de la Chişinău a hotărât unirea cu România.

Bucovina a fost al doilea teritoriu românesc care, în toamna anului 1918 s-a unit cu România. În fruntea luptei pentru unitate natională s-a aflat Consiliul Naţional al Românilor Bucovinei în frunte cu Iancu Flondor, având sediul la Cernăuţi.

În Transilvania, noua situatie creată a permis Partidului Naţional Român să elaboreze Declaraţia de la Oradea, care a fost prezentată în Parlamentul de la Budapesta, prin care românii îşi manifestau dorinţa de a-şi hotărî singuri soarta.

În ziua de 1 Decembrie 1918, la Alba Iulia, în prezenţa a peste 100.000 de participanţi, cei 1128 de delegaţi au adoptat Rezoluţia Marii Adunări Naţionale, care prevedea ,,Unirea tuturor românilor din Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească cu România”. Un rol important în realizarea Unirii l-au avut fruntaşii transilvăneni Iuliu Maniu, Vasile Goldiş, Ştefan Ciceo-Pop, Alexandru Vaida Voievod. Unirea de la 1 Decembrie 1918 reprezintă cel mai important moment din istoria românilor. Este expresia voinţei întregului popor care a permis dezvoltarea societăţii româneşti din toate punctele de vedere. Marea Unire va fi recunoscută apoi de către Marile Puteri în cadrul Conferinţei da la Paris – Versailles.

Tot azi poporul român sărbătoreşte ZIUA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI.



ORGANIZATORI, DIRIGINTII SI INVATATORII SCOLII

MICUL NOSTRU UNIVERS SCOLAR

VA PLACE SA MERGETI LA SCOALA?

CE VA NEMULTUMESTE CEL MAI MULT LA SCOALA VOASTRA?

CEA MAI FRUMOASA DISCIPLINA ESTE...?

CE ACTIVITATI SCOLARE SI EXTRASCOLARE VA PLAC CEL MAI MULT?