marți, 6 ianuarie 2009

CONCURS NATIONAL "MEDIA KINDER"


Concursul Media Kinder valorifică cunoştinţele dobândite de elevi în procesul educaţional şi vizează mai mult aspectul formativ al procesului instructiv-educativ. Concursul este deschis participării tuturor copiilor din clasele II-VI şi constă în două probe, respectiv un test grilă şi o probă de creaţie.
Înscrierile încep în data de 01.10.2008 şi se încheie în data de 10.11.2008.
Copiii înscrişi vor participa la concurs în echipe de câte 3 membri, care vor fi formate în cursul zilei de 9 decembrie, prin tragere la sorţi, sub supravegherea unui cadru didactic coordonator şi a cadrelor didactice implicate din fiecare şcoală. Cadrul didactic coordonator va nota componenţa echipelor şi va avea grijă să nu apară alte modificări în ziua concursului.
Concursul se va desfăşura, în toate şcolile participante, în data de 10.12.2008 la o oră stabilită în prealabil de cadrul didactic coordonator din fiecare şcoală, în intervalul orar 8.00-16.00. Timpul de concurs va fi de 90 minute. Testul grilă din formularul de concurs va avea 25 de cerinţe, evaluate cu 3 puncte fiecare, iar proba de creaţie va fi notată cu maxim 15 puncte. Vor fi oferite 10 puncte din oficiu.
Suportul de concurs va fi deosebit de atractiv din punct de vedere grafic si calitativ.
Toţi elevii care participă la concurs şi toate cadrele didactice implicate în desfăşurarea concursului vor primi diplome de participare. Se vor acorda cinci premii în fiecare şcoală, câte un premiu pentru fiecare an de studiu.
se vor acorda aproximativ 21.000 de premii, constând în echipament sportiv (palete de tenis de masă, mingi de volei, căşti de protecţie pentru biciclete, discuri freesbee etc.).
În perioada 15.01-20.01.2009 vor fi publicate online rezultatele concursului, iar în data de 02.02.2009 vor fi trimise în şcoli diplomele şi premiile
ASOCIATIA MEDIA KINDER
Asociaţia Media Kinder este o organizaţie non-profit, 100% românească, nepartinică, constituită din membri tineri, având sediul central în Cluj-Napoca şi colaboratori în ţară şi străinătate.
Misiune
Asociaţia Media Kinder oferă copiilor o alternativă media echilibrată la desenele animate şi jocurile pe calculator dominate de violenţă şi instinct.
ViziuneMass-media pentru copii ar trebui utilizată preponderent în scopuri educative. Asociaţia Media Kinder urmăreşte să promoveze astfel, într-o modalitate atractivă pentru copii, valori tradiţionale şi universale.
ValoriCredem că e mult mai uşor să previi greşelile decât să le îndrepţi. De aceea, mesajele transmise copiilor merită o atenţie deosebită. Valorile ştiinţei şi culturii trebuie îmbinate cu cele moral-creştine şi etice.


La acest concurs desfasurat in scoala noastra au participat: diriginta, prof. Adriana Firica, inv. Camelia Sirbu, inv. Apostol Elena, inv. George Badea, dir. adj. Ovidiu Romanescu si coord de proiecte si programe educative, prof. Ciobanu Corina

CONCURS INTERJUDETEAN DE CREATIE LITERARA- "MIHAI EMINESCU"- BRAILA

COORDONATOR, PROF. LB. ROMANA- ADRIANA FIRICA
REGINA TOAMNA
Intr-un an se succeda patru anotimpuri. Iarna alba, primavara parfumata, vara calduroasa si, in sfarsit, toamna multicorora, care este unul dintre preferatele mele. Dupa ce se termina secerisul, Regina Toamna , calatorind prin toata tara, soseste si in satul nostru intr-o caleasca fermecata cu alaiul ei de frunze si flori multicolore. Calmul si linistea zilelor de toamna creeaza o atmosfera placuta si odihnitoare
Din cand in cand, cate o frunza, ca o pasare de aur, pluteste in aerul cu miros de fructe coapte .
Razele soarelui sunt mai palide si de-abia se zaresc de dupa umerii copacilor. Globul aurit al acestuia se intristeaza cu fiecare clipa ce trece si parca si-ar exprima parerea de rau pentru ca in curand nu va mai putea sa ne bucure si totodata sa ne aline sufletele .
Serenada greierilor din timpul verii a amutit. Ei se adapostesc sub covorul multicolor de frunze .
La orizont, un nor pufos incearca sa acopere discul solar, dar inca nu reuseste. Copacii, dezgoliti de frunze confera intregii naturi o stare dezolanta.
Din cer incep sa cada picaturi ca niste margaritare stravezii din ce in ce mai mari, mai reci si ai grele. Norii tristi isi varsa lacrimile peste intregul sat.
Dar oare de ce lang orii ?! Poate dupa pasarile calatoare ce le tineau de urat in timpul verii, poate dupa incantatorul soare ce deodata s-a facut nevazut sau poate dupa copiii ce odinioara se jucau, facandu-i sa-si dezvaluie zambetul lor magic. Acesta este un mister ce pare ca nu poate fi deslusit !
Toamna este fermecatoare prin ninsoarea de frunze galbene-ruginii, verzi-aurii si rosiatice care se astern pe pamantul reavan la fel unui covor colorat . Vantul tomnatic si racoros indeamna frunzele la dans, ele nu se gandesc mult si incep sa danseze .
Pe dealuri, pe campii, in padure si in livezi totul capata o nuanta ruginie.
Regina Toamna este zglobie si aurie, asemeni unui chihlimbar , harnica si arnica precum o furnica si albina caci ea ne umple hambarele in fiecare an cu bunatatile ei .
Unele animale se pregatesc pentru iarna ca sa hiberneze, iar altele isi depoziteaza hrana pentru intreg notimpul.
Peste dealuri, campii ... peste tot rasuna galagia oamenilor care au venit acolo dis-de-dimineata sa stranga roadele toamnei. In vii totul a ramas pustiu dupa ce oamenii au strans poama, struguras cu struguras, bobita cu bobita fiind aduse acasa si puse in butoaieunde fierbea vinul spumos si cald . In livezi fructele striga, unele mai tare ca altele ca vor sa fie culese deoarece sunt foarte zemoase si dulci incat iti lasa gura apa si iti vine sa le mananci pe toate. Dar cel mai tare striga o para care ramasese singurica intr-un copacel ramas fara straie .
In curand vor incepe sa se faca araturile de catifea de toamna si se va porni semanatul .
Totul in jur e colorat si mi-as dori ca toamna sa nu mai plece de la noi, dar, totusi, de azi pe maine va veni iarna si Regina Toamna va fi nevoita sa plece pe durata unui an lasand locul sau Craiesei Iarna . Eu voi astepta cu nerabdare pana cand toamna va veni in anul urmator, caci o ador foarte mult .
eleva, Fira Andreea- Rodica

CONCURS JUDETEAN DE CREATIE LITERARA- "MIHAI EMINESCU"

COORDONATOR, PROF. LB. ROMANA- ADRIANA FIRICA

MINUNATA LUME A COPILARIEI

Copilaria este perioada cea mai sfanta si mai frumoasa din viata unui om. Cand devenim adulti, regretam ca nu mai putem retrai acele clipe minunate ale copilariei.
Imi amintesc de candidele momente cand, in vacanta de vara ma duceam mereu la bunicii mei, colindand padurea din apropiere si privind florile ale caror miresme scaldau ca intr-un abur copacii drepti ca lumanarea, cand ma jucam cu catelusul meu cu ochii blajini care cerseau atentia mea si-mi aratau dragostea si devotamentul lui neconditionat sau cand imi petreceam zile de neuitat la marea cu nisipul fierbinte si argintiu si valurile inspumate care ma acopereau uneori. In fiecare seara, plimbandu-ma pe faleza, urmaream zborul pescarusilor si ascultam vuietul marii asemanator unei povesti nedeslusite inca.
Imi amintesc perfect toate scenele jucate la sfarsitul fiecarui an scolar si parca resimt emotiile fiecarei serbari.
Ma urmareste cu drag amintirea unei frumoase zi de toamna unde eram scolarita si-n ghiozdan aveam emotiile primei zile de scoala .
In el au stat, atata timp, temele scrise sau nescrise, invatate sau neinvatate. Si, tot in el asteptam, cuminte, dorinta mea de a invata mai bine si mai bine. Datorita lui, mi-am uitat intr-un colt papusile si toate jucariile.
Sa nu uit sa amintesc de placerea provocata de primii fulgi de nea, jucausi si sclipitori, de patura alba si pufoasa ce se asternea intr-o clipita si care te indemna la harjoneala si visare, inchipuindu-ti ca poti fi o zana intr-o sanie de argint trasa de reni pe mirificul taram al ghetii.
La acea varsta eram lipsiti de griji si toate visele deveneau realitate cu nemarginitul ajutor al parintilor nostri, ei, “Sfintii” copilariei noastre care cu daruirea lor faceau noaptea zi pentru a ne indeplini acele vise considerate de noi atat de simple si de realizabile, dar pentru ei era mult efort si munca supraomeneasca.
Aceasta este copilaria cu aerul ei plin de candoare si naturalete.
eleva, Turcanu Ana- Maria- clasa a V-a




VISUL


E 15 septembrie . E o zi minunata de toamna . Soarele apare cu zambetul pe buze dupa un nor argintiu , imprastiind ultimele sperante ale noptii .
Mama intra in camera mea si ma trezeste pentru a merge la scoala . Ma pregatesc cu multa nerabdare , imi iau ghiozdanul si pornesc spre scoala . Pe drum , in minte imi apare imaginea visului de peste noapte . Totul se vede vag .
Se facea ca eram invatatoare . Sosisem la scoala si asteptam venirea elevilor privindu-i de la fereastra cancelariei , alaturi de ceilalti invatatori . Emotia si bucuria lor se transmitea si in mintea si sufletul nostru . Festivitatea deschiderii noului an scolar , desfasurata in curtea scolii a fost deosebita si interesanta . Elevii s-au indreptat apoi in graba si cu zarva mare catre clasele lor . Si invatatorii au pornit dornici sa-si reintalneasca elevii sau sa-i cunoasca pe cei noi .
In acest an scolar urma sa preiau clasa I si asteptam cu nerabdare intalnirea cu ,, bobocii ’’ , amintindu-mi de prima mea zi de scoala . Am pasit in clasa cu emotie , iar elevii
s-au ridicat cu totii . Cei mai indrazneti au venit la catedra cu buchete de flori multicolore . Apoi am trecut printre banci pentru a face cunostinta cu fiecare elev . Ne-am propus sa ne intelegem cu totii foarte bine , sa fim intocmai ca o familie .
Pasii ma apropiasera de scoala . Terminasem de rememorat visul . Clinchetul cristalin al clopotelului vestea un nou an scolar . M-am gandit ca poate chiar voi deveni invatatoare .
eleva, FIRA ANDREEA RODICA, CLASA a V -a

MICUL NOSTRU UNIVERS SCOLAR

VA PLACE SA MERGETI LA SCOALA?

CE VA NEMULTUMESTE CEL MAI MULT LA SCOALA VOASTRA?

CEA MAI FRUMOASA DISCIPLINA ESTE...?

CE ACTIVITATI SCOLARE SI EXTRASCOLARE VA PLAC CEL MAI MULT?